top of page

VIITORUL E AL TUTUROR. Scrisoare deschisa politistilor Europol Garda de Coasta

Scrisoare deschisă sindicatului Europol Garda de Coastă și instituțiilor românești de presă

2018, 4 august

Sindicatului Europol al polițiștilor europeni, filialei sindicale Europol Garda de Coastă, domnilor Dan Tapalagă, Cristian Pantazi, Cristian Citre (G4-Media), Călin Gavrilaș (Adevărul.ro), Daniela Moldoveanu (ZIUA de Constanţa), Realitatea.NET et al.


Un sindicat* al unei instituții publice compune și publică ceea ce se declară a fi un pamflet. În rezumat: sindicatul se întreabă sprințar dacă nu ar fi potrivit să scrie pe corpul câinilor din curtea instituției publice varianta deja digestă (!) a lui «sugi ---- , PSD», cu speranța că, astfel marcate, animalele vor fi luate din curtea instituției de către (cei) mai marii ei, asemeni faimoasei plăci de înmatriculare. Între gardurile acestei instituții, înțelegem din text, animalele au venit din cartierul de locuințe sociale din apropiere, descris de sindicat astfel: „amplasat în buricul orașului, pentru alegătorii colorați ai fostului primar roșu al Co[n]stanței”. Puțini la început, câinii s-au înmulțit de-a lungul anilor, sub privirile neputincioase ale personalului instituției. Adiacent, sindicatul trage nădejde că, odată cu câinii, ministerul care patronează instituția publică - ministrul însuși, speră pamfletarul - să stârpească deodată șobolanii și gândacii care au infestat cronic sediul instituției.

Textul e aplaudat de mii de mâini, sindicatul primește recenzii maxime și entuziaste, iar apogeul e atins când instituții respectabile de presă - Adevărul.ro, G4Media [în secțiunea Analize (!)], ProTV, Observator.tv (în secțiunea Eveniment) - publică textul sindicalist ca material de presă.

Ne-au colcăit în minte diferite abordări, tot pamfletare, ale acestui fapt divers, însă, tocmai din cauza ceței așezate deja în România peste vocabula pamflet, alegem să adresăm sindicatului și instituțiilor media următoarele gânduri simple, în modul cel mai serios, alături de o ofertă concretă și gratuită de rezolvare a problemei.

Stimate sindicat,

1. Descrierea cetățenilor țigani/rromi drept colorați și sugestia că ei nu ar avea dreptul să locuiască în centrul unui oraș e discriminatorie, josnică, inacceptabilă. E, de asemenea, ilegală. E, de asemenea, inadmisibilă în comunicarea publică a unui sindicat de instituție, cu atât mai mult cu cât domniile voastre reprezintă instituția națională suprem dedicată apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Sperăm că înțelegeți cum acțiunile unui sindicat se răsfrâng direct asupra imaginii instituției căreia sindicaliștii îi aparțin.

2. În limitele actuale ale evoluției societății omenești europene, câinii nu sunt asimilați categoriilor de specii dăunătoare, precum sunt, deocamdată, șobolanii și gândacii. Câinii, oricare câini, sunt animale de companie, iar lor li se dedică o legislație bogată, națională și europeană, așa încât societatea umană să le ofere, după protecție, și bunăstare. Cunoscând anvergura și calibrul strategic al instituției pe care o reprezentați, ne permitem să vă recomandăm nimic mai puțin decât lectura Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, de găsit, în întregime, aici.

3. Soluția, mult întârziată, a problemei cu care spuneți că vă confruntați este sterilizarea animalelor, așa cum legislația românească impune, încă din anul 2013. Înțelegem că banii sunt o problemă pentru instituția dumneavoastră, de aceea credem că ne-am întâlnit fericit: noi suntem medici veterinari sociali, adică profesioniști dedicați oamenilor și instituțiilor sărace, dar care doresc să-și îngrijească animalele cu inteligență și compasiune. Așadar, vă oferim, cu totul gratuit, o campanie medicală de sterilizare a celor treizeci de câini despre care discutați. Dumneavoastră va trebui să ne ajutați doar cu punerea la dispoziție a unui spațiu modest - o cameră, cu acces la apă curentă și curent electric. Experiența noastră ne lasă să estimăm că ne va ajunge o singură zi pentru treizeci de intervenții chirurgicale. Strângerea de fonduri pentru aceste campanii ne va aparține în totalitate, de îndată ce avem acordul dumneavoastră oficial și punem în bună ordine detaliile organizatorice. (Da, într-adevăr, operațiunile medicale și de bunăstare a animalelor costă bani, la fel ca și cele dedicate oamenilor. În nici un caz, însă, costul social al intervenției chirurgicale pentru un câine nu va fi 300-500 de lei pentru fiecare animal, așa cum explicați că ați aflat despre costurile îndepărtării animalelor.)

4. Trebuie să știți că am coorganizat repetat campanii de sterilizare gratuită a câinilor, în județul dumneavoastră, mai exact la Cernavodă, alături de organizația Save the Dogs and other Animals. Momentan, aceste campanii sunt sistate, deoarece oamenii nu răspund în număr suficient acestor acțiuni. Gratuite. Din păcate, nu sunt nici obligați să o facă, de autoritățile responsabile. Probabil și dumneavoastră v-a fost dificil să vă deplasați sau noi nu am reușit să ne facem mesajul auzit destul, la vremea campaniilor. De aceea, dorim să venim noi la dumneavoastră, pentru ca efortul să vă fie minim.


5. După sterilizarea animalelor (dar și până atunci), recomandarea noastră este să folosiți pagina dumneavoastră de Facebook și pentru promovarea animalelor întru adopție. Vizibilitatea pe care ați câștigat-o în ultimul timp și pe care presa v-a dăruit-o va contribui enorm la succesul și rapiditatea adopțiilor. De asemenea, inteligența și ineditul acestui gest, vă promitem, vă vor spori nesperat popularitatea și vor îmbunătăți imaginea instituției ca nimic altceva. Ne permitem să vă explicăm că otrăvirea câinilor - pe care explicați cititorilor dumneavoastră că ați încercat-o, respectiv ați putea-o încerca - e o infracțiune, iar pedepsirea ei nu va lua în considerare răutatea (!) sau bunătatea (!) dumneavoastră.

6. Dacă veți insista ca animalele să fie «ridicate», ele vor fi, într-adevăr ridicate, cel mai probabil de o firmă de ecarisare (stârpire) care le va ucide, după ce le va batjocori astfel: înfometare, agresiune, claustrare, frică. Aceste firme de ecarisare sunt niște entități juridice hibride, aflate la limita sau în afara legii, tot ca rezultat al indiferenței autorităților publice față de legislația națională și europeană din domeniu. Aici aveți un exemplu lămuritor, o situație pe care o cunoaștem profund: www.petitieonline.com/turda_intelege. Tot o astfel de firmă, foarte aproape de dumneavoastră și care e probabil că vă va face o ofertă este și Green Life Recycling. Acest video al Alpha Media vă va explica ce se petrece cu câinii odată «ridicați». În contrast, asociațiile oneste de protejare a animalelor sunt, de obicei, organizații modeste, cu resurse limitate, ca și a dumneavoastră. De aceea, probabil, câinii nu au fost luați în grija unei astfel de organizații. Toate acestea vi le-am spus, pe scurt, pentru ca dumneavoastră să pătrundeți, cu câteva informații de bază, într-un domeniu pe care, evident, nu îl cunoașteți și asupra căruia ați omis să vă documentați.

7. În sfârșit, ne permitem să vă atragem atenția că nivelul calității mesajelor pe care le transmiteți pe pagina dumneavoastră oficială de socializare, preluate cu prea puțin discernământ de presă, nivelul acesta, deci, e periculos de scăzut. Suferă grav atât calitatea limbii române pe care o folosiți (inclusiv pe site-ul oficial al sindicatului), cât și calitatea gândurilor pe care le exprimați prin limbă. De asemenea, pare că înțelegeți prea puțin care e registrul în care reprezentanții unei instituții publice (sindicalizați sau nu) e potrivit să comunice cu publicul lor; o țară, în acest caz. De aceea, cu respect vă invităm să apelați la oameni specializați în comunicare și buni stăpânitori ai limbii române, oameni care vor ști să facă diferența sensibilă între nevroze sau convingeri individuale și teme instituționale dureroase.

Stimate instituții de presă,

Cu credința că publicarea necritică a textului cu pricina ca material de presă a fost o eroare decizională a redacțiilor dumneavoastră, ne permitem să autocităm din apelul organizației noastre la jurnalism responsabil și documentat, publicat în anul 2017. Textul întreg al acestuia e de găsit aici, însă domniilor voastre le va fi suficient chiar și numai atât:

«Presa românească scrie și vorbește puțin și foarte prost despre câini, despre domeniul bunăstării sau protecției animalelor, despre ong-ismul acestei lumi. Nici ong-ismul câinesc nu excelează la Comunicare. Documentarea, informația, știința și nivelul discursului în acest domeniu sunt încă în școala primară. Așa că cititorul de azi, cu informația lipsă, educație precară și discernământul atacat zilnic, e cu atât mai permeabil la informație senzaționalistă, paranoidă, facilă. Informația modelează atitudinea și acțiunea. De aceea, e fundamental ca scriitura publică pe aceste teme să fie, mai mult decât oricum altfel, responsabilă și documentată.

Din respect pentru miile de oameni care lucrează onest și din greu în acest domeniu, în România și în afara ei.

Din respect pentru câinii care trăiesc. Din respect pentru milioanele de câini care, în România, sunt uciși fără drept de apel.

Din respect pentru jurnalism. Din respect de sine.»

Cu prietenie și așteptând răspunsul prompt la oferta noastră al sindicatului Europol Garda de Coastă - Sindicatul EUROPOL Garda de Coasta,

echipa TAC.social: Anca Georgescu, dr. Raluca Ionaș, dr. Anna Kiss, dr. Ioana Ion & voluntarii mediciniști TAC.social


*sindicatul Europol Garda de Coastă este o filială a organizației naționale Sindicatul Europol - sindicatul polițiștilor europeni: „Sindicatul polițiștilor europeni Europol este o organizație sindicală formată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor.” (www.sindicateuropol.ro) A nu fi confundat cu Europol, organizația europeană dedicată aplicării legii în spațiul Uniunii Europene.


Notă: Titlul scrisorii noastre deschise parafrazează deviza sindicatului Europol, Viitorul ne aparține”. TAC.social a trimis această scrisoare deschisă și la adresele oficiale de poștă electronică ale instituțiilor cărora ne adresăm.

4 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page