top of page

Rapoarte financiare

Bunele practici cer ca o organizație neguvernamentală să publice anual cel puțin un raport de activitate. Acesta cuprinde un rezumat al activităților organizației din anul anterior, fotografii și mărturii ale echipei și ale celor care au beneficiat de munca descrisă, rezultate financiare prelucrate pentru înțelegerea ușoară a cifrelor: venituri, cheltuieli, investiții, proporția dintre cheltuielile directe (acelea care servesc obiectivul propriu-zis al organizației) și cele de administrare, comunicare, salarii ale echipei angajate etc.

Pe lângă faptul că aceste rapoarte sunt invariabil pozitive la adresa organizației, ele sunt și construcții editoriale complexe, care cer resurse pe care TAC.social nu le are, deocamdată. În plus, platformele sociale oferă jurnale cuprinzătoare ale faptelor asociației, în povestiri și fotografii. Așadar, noi am ales ca în locul rapoartelor de activitate tradiționale să publicăm rapoartele de gestiune și performanță, așa cum sunt ele elaborate anual și depuse legal de contabilul și de auditorul asociației.

 

Aceste rapoarte arată detaliat circulația banilor și modul în care ei au fost folosiți. 

_MG_1220.JPG.jpg
  • Facebook
  • YouTube
  • Instagram
  • LinkedIn

© 2026 TAC.social 

TAC.social is a Certified Social Enterprise and the sole shareholder of the veterinary clinic, which is regulated by the Romanian College of Veterinary Surgeons

National NGO Registry 20381/A/2015  Tax ID 34750635

IBAN RO 89 BTRL EUR CRT 0305 8496 01

hello@tac.social | +40 723 319 209

Cluj-Napoca, România
The Romanian College of Veterinary Surgeons 9968

SEAP
bottom of page