Am un fir roșu în urma mea. Sunt căutările. Câteodată, când nu mi-e bine, firul ăsta ia forma unor clădiri neterminate, alteori, când sunt liniștită, îmi dau seama că nu face decât să contureze bucățile care mă compun. M-am plimbat mult, la pas, în încercarea de a-mi găsi locul și una dintre plimbări am început-o cu Diana, în bucătăria ei, unde mi-am petrecut mai mult timp decât în orice altă bucătărie. Cred că, dacă m-aș strădui să i-o povestesc unui desenator, i-ar fi foarte simplu să v-o arate, cu fiecare prag și colț. În fine. S-au întâmplat multe în plimbarea noastră.
Am avut crize de râs în cele mai nepotrivite situații, ne-am bătut în logică și aritmetică, am încurcat acte, am condus prin viscol cu 20km/h până la Oradea, am mâncat minitarte cu fructe și multă pizza congelată, am fost dezamăgite și apoi surprinse, ne-am certat de la ce fel de trafaleți să cumpărăm, am zugrăvit și am făcut procese verbale de punere în funcțiune.
Tot de dragul plimbării noastre, am început și un masterat. M-am târât prin el, într-o mână cu o carte despre managementul cultural și într-alta cu câte un articol de psihologie, calculând, între timp, câte bilete trebuie să vindem la evenimentul de vineri ca să putem plăti artiștii.
Până într-o zi, în care am citit niște rânduri pe Facebook și am tresărit. Să fie oare scrise pentru mine? Dar eu nu mai am loc nici în palme, nici în gânduri! Am clipit prelung și mi-am reluat jongleriile. Două zile mai târziu, în bucătăria despre care vă povesteam, Diana mi-a spus că a citit ceva și că, citind, m-a văzut pe mine. Citiserăm același lucru. Mi-am pus o cămașă galbenă ca soarele și am plecat spre Donath 46.
2% din mine a rămas pe Maidan.
formular230.ro/centrul-de-creatie-maidan și e-mail la contact@maidan.space sau depunere personală la ANAF pentru Centrul de Creație Maidan.
redirectioneaza.ro/tac pentru TAC.social, cu povestea lui 2% povestită de Anca. Până pe 25 mai.
#SolidaritateTAC: „În fiecare an, membrii echipei TAC.social oferă 2% personali NU asociației noastre, ci unei alte organizații, la liberalissimă alegere, ba chiar cu condiția ca organizația aleasă să n-aibă treabă cu animalele. Cu acest gest, vorbim despre câteva din ideile noastre fixe, acestea:
SOLIDARITATEA LIPSEȘTE GRAV SOCIETĂȚII NOASTRE, comunităților în care trăim, domeniilor în care muncim. Ne lipsim unii altora. Nu-i frumos și nu e bine. Bine și frumos e să ne sprijinim. Să ne zâmbim. Să ne suflăm în pânze unii altora și să murim mai puțin de invidie, de suficiență, de singurătate.
BINELE ANIMALELOR NU E O CAUZĂ RUPTĂ DE CELELALTE. Răul animalelor vine de la lipsa de educație, sărăcie, incompetență administrativă și precaritate politică, corupție, analfabetism comunitar. Lupta cu ele se transformă în tot atâtea cauze bune de susținut, când războinicii sunt ONG-uri oneste și profesioniste.
NICI O CAUZĂ NU E MAI PUȚINĂ DECÂT CELELALTE. Știți bazaconia «mai întâi s-avem grijă de copii și de bătrâni și-abia dup-aia de câini.» Noi zicem că fiecare să se ocupe aici și acum de cauza care-i e dragă, la care se pricepe, în care crede. Dacă fiecare din noi își bate capul cu un bine mic, marele bine se face singur.” (TAC.social)