top of page

Câinii de la Onești vor fi uciși pentru că noi i-am înmulțit

Țâfnoasă și suficientă, ca aproape orice administrație publică, instituția numită „Adăpostul de câini Onești” trântește pe pagina sa, cu abia 1000 de „urmăritori”, anunțul că pornește la uciderea câinilor din adăpost, fiindcă, deși a făcut tot posibilul, câinii adunați din oraș sunt prea mulți și capacitatea de găzduire e depășită. Textul e însoțit de fotografii precare și sinistre, despre care nu aflăm din text ce reprezintă: câini de adoptat, câini „rezervați”, adică a căror adopție viitoare e promisă de cineva etc. Cert e că niște animale prietene cu omul, vulnerabile și amărâte, unele bolnave, sunt ținute la poză cu crosa (laț de metal în jurul gâtului), apoi cineva scrijelește pe poze niște cifre, probabil „numele” câinilor. (Crosa e acest obiect blestemat al domeniului nostru, pe care îl folosești ca să imobilizezi un câine pe care nu poți să pui mâna, pentru binele lui și al tău. E bine să fie curată și neruginită, ține de bun simț, nimic mai mult.)

Încerc să aflu mai multe de pe site-ul instituției. Nu e actualizat din 2019, dar, și pe atunci, cineva l-a umplut cu bazaconii și a lăsat acolo inclusiv textele template-ului de website, de exemplu „Obține o ofertă”. Apoi, instituția indică, doct și superior, soluția: asociațiile de profil să adopte câini, dacă nu-i vor uciși. Desigur, adopția câinilor din adăposturi publice de către ONG-uri, e una din multele anomalii ale domeniului nostru: tocmai fiindcă adăposturile publice sunt profund neprofesioniste, incompetente și leneșe, acolo unde și când se poate, ONG-urile „adoptă” câini, adică îi scot din adăpostul afurisit, urmând să-i îngrijească medical, socializeze și promoveze cu adevărat pentru viitoarea - mereu incertă și costisitoare - adopție propriu-zisă. Se întâmplă la fel peste tot, inclusiv la Cluj.

Ce vă rog să rețineți: activitatea unui adăpost de câini e o muncă complicată, care, ca orice muncă, are nevoie de profesioniști. Un veterinar, doi hingheri și trei măturători nu formează o echipă de profesioniști, când obiectul final al activității și cheltuielilor tale din bani publici e adoptarea unor câini. Dimpotrivă, acest soi de echipă e cea care, singură fiind, va păstra mereu adăpostul la nivelul unui depozit sinistru de câini, perpetuu cheltuitor de bani publici și de traumă socială.

Profesioniștii trebuie să fie, printre alții, oameni de comunicare și marketing, împreună cu cel puțin un profesionist al managementului.

Cu profesioniști autentici (autentic e cuvântul cheie), orice adăpost de câini poate să devină o instituție publică de succes, atrăgătoare ca angajator, pentru oameni, decentă pentru câini, profitabilă economic pentru comunitate. Dacă ați vizita un adăpost senin de câini, n-ați cumpăra de la magazinul lui de suveniruri vreo 10-20 de brelocuri cu cuțu și pis, de mărțișor? Mai jos, am pus o fotografie făcută în magazinul adăpostului de câini „Argos”, din Larnaca, Cipru, pe care l-am vizitat în timpul ICAWC 2017 (neapărat să apăsați pe link, veți afla multe). Nu-mi imaginez că vreun angajat al adăpostului public din Onești sau de aiurea a fost vreodată la o conferință pentru bunăstarea animalelor, pentru că nu-mi imaginez că ei știu că există acest fel de eveniment.

Magazin caritabil al adăpostului de câini Argos din Cipru #adoptie
Magazinul adăpostului de câini „Argos”

Un adăpost de câini poate să fie o atracție a orașului: un loc de petrecut weekend-urile cu copiii, un spațiu al educației și al învățării, un centru al fondurilor și relațiilor internaționale. Din fericire, străinii sunt mereu cu gura căscată la atrocitățile și prostia noastră și mereu dornici să ne smulgă din glod, cu banii și cu know-how-ul lor (cunoștințe & competență).

Până la întruparea acestor himere care încep și se termină cu calitatea umană și competența managerială a primarilor, să știm, măcar, ce spune legea (altă himeră) că trebuie să facă administrația publică atunci când adăpostește câini pe bani publici:

„Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân desfăşoară următoarele activităţi: a) amenajarea de panouri speciale la intrarea în adăposturile publice pentru câinii fără stăpân şi în spaţiile pentru primirea vizitatorilor din incinta adăposturilor publice. Panourile de afişaj trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: 1. data şi locul capturării fiecărui lot de câini, numărul cuştilor în care câinii respectivi sunt cazaţi; 2. adresa sediului serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, adresa adăposturilor publice, adresele de e-mail, numerele de telefon; 3. programul de vizitare a adăposturilor publice şi programul de revendicare a câinilor fără stăpân; b) crearea de website-uri pentru accesul publicului la informaţiile prevăzute la lit. a); c) organizarea periodică de târguri de adopţie a câinilor fără stăpân.

De la momentul în care TAC.social a făcut cunoștință cu adăpostul public Onești și a lucrat gratuit pentru el, văd câteva schimbări în bine: pagina primarului (un primar nou, infamul Gnatiuc n-a mai câștigat alegerile) anunță campanii de sterilizări și amenzi pentru oamenii care nu-și îndeplinesc obligațiile față de câini. De aceea, îl provoc, în numele TAC.social, pe noul manager al orașului, să arate că administrația lui poate și mai mult, poate ce trebuie: să se poarte profesionist și competent. În privința câinilor, că la altceva nici nu mă pricep, domnia sa și oricare domn poate începe de aici. E gratuit, eficient și simplu.

În plus, câteva exemple de bună și excelentă practică, în România și aiurea:


Adăpostul de câini „Urme de bucurie”, al asociației „Save the Dogs & Other Animals”. Uscat, verde, aliniat, curat.


Recepția adăpostului de câini din Basildon, Marea Britanie, al organizației Dogs Trust. Poza e făcută de mine, în timpul cursului ITP urmat acolo, în 2016. Pe peretele din dreapta, vedeți panoul „Meet the Team” (echipa adăpostului). Oamenii sunt mândri să lucreze aici, iar Dogs Trust e un loc de muncă cu o retenție excelentă a personalului. Adică, oamenii rămân aici perioade lungi, cei mai mulți peste 15 ani. Să lucrezi la Dogs Trust e o mândrie și o carte de vizită aurită.


„Umple golul din viața ta”, cea mai bună campanie de comunicare pe care am văzut-o vreodată în România, pentru adopția câinilor. Gândită de Biroul Protecția animalelor al Consiliului județean Ilfov, condus de Hilde Tudora, un profesionist. La fiecare meci, fotbaliștii ligii I intră pe teren purtând în brațe câini de adoptat.

În sfârșit, către oamenii din Onești și din alte părți: câinii adăpostului au fost uciși și-sau vor fi uciși în continuare. Dacă nu ne place asta, soluțiile imediate sunt acestea: adopția (de către oameni, nu de către ONG-uri) și scrisorile către administrația locală.


Mai jos, alți câini din adăpostul de la Onești și fotografiile lor mizerabile. Pe toți, îi găsiți aici. Apoi, istoria relației noastre, a TAC.social, cu acest adăpost și instituțiile care îl patronează, primăria orașului și DPP Onești. N-o să mă pot vreodată obișnui cu felul în care știm să umilim câinii, nici cu amestecul de groază și blândețe din ochii lor.





 

TAC.social despre activitatea adăpostului public din Onești, de-a lungul relației noastre anapoda, un alt simptom al lipsei de competență și profesionalism:


28 martie, 2019 Despre medicul veterinar al adăpostului din Onești. „«Medic veterinar ca să pot trăi și vânător ca să simt că trăiesc»”.


Ziua rușinii profesionale. Un video greu de privit, cu un câine din adăpostul Onești, sfâșiat de „colegii” lui de celule, în timp ce echipa adăpostului se află la serviciu. „Ne pare sincer rău că veți privi aceste imagini. Ei au fost pacienții noștri, de-a lungul a două campanii medicale. Credem că, pentru viitorul bine al societății noastre, e nevoie să le vedeți. Sunt filmate azi, la ora 10.30, la două zile după controlul autorității supreme a domeniului. Toate verificările au constatat că situația e perfect în regulă.”


Mică investigație TAC.social asupra modului de organizare a adăpostului de câini din Onești. „Nu e vorba de întâmplări sau accidente, ci de o politică permanentă, care încalcă ticălos legislația română și pe cea europeană ale bunăstării animalelor.”


Despre cum a înțeles conducerea adăpostului Onești să răspundă ofertei noastre gratuite, de sterilizare a câinilor. „Rareori autoritățile locale înțeleg profund rolul pe care-l au în comunitate, care e nivelul de competență pe care trebuie să-l aibă și... în ce an ne aflăm. De aceea, nu înțeleg nici dinamica relațiilor pe care trebuie să le aibă cu partenerii lor.”


Campanie medicală TAC.social & Help Animals from Onesti, la adăpostul public din Onești. Se vede că există bune intenții, însă cunoștințele și competența autentică lipsesc. E minunat că animalele nu sunt ucise, dar e de neexplicat că într-un adăpost cu medic veterinar angajat se nasc pui.”


Campanie medicală TAC.social & Help Animals from Onesti, la adăpostul public din Onești. „Ne-ar fi plăcut ca medicul veterinar al adăpostului să se arate interesat de ce facem și să ne strângem mâna, doar suntem colegi veniți în ajutor. Ne-ar fi plăcut ca gazdelor noastre - administrația publică a orașului - să le fie mai limpede că am venit să le facem treaba nefăcută, cu bani strânși cu greu, din Germania. Ne-ar fi plăcut să găsim la adăpost oameni pregătiți să se poarte cu câinii, să-i îngrijească ca pe ființele bune, deștepte și frumoase care sunt.”



636 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page