Ultima și penultima oară la parlament pentru câini

Penultima oară când am fost invitată - împreună cu alți colegi ai mei din țară - la Parlamentul României ca să vorbesc despre cum să le fie câinilor și oamenilor mai bine a fost în 2023. Se întâmplase un pocinog, întotdeauna suntem chemați după ce se întâmplă ceva și cu promisiunea că de data asta rezolvăm. Tot e bine, fiindcă aproximativ douăzeci de ani le-a luat actorilor politici să afle că au pe cine să cheme, sunt oameni care se pricep. E adevărat, de cele mai multe ori suntem prin șanțuri, prin sate, prin păduri, salvăm de ne e lehamite nouă de noi înșine de cât salvăm, dar existăm dintotdeauna.

USR ne-a chemat atunci, anume actuala ministră a Mediului și încă un domn de la USR, am uitat cum îl cheamă și mi-e lene să caut. Fiindcă nici nu folosește la nimic. (La nici zece minute de la publicarea acestui text, aflu de la Hilde Tudora că ministrul Mediului, doamna Diana Buzoianu, blochează pe Facebook comentatorii care o critică. Atitudinea domniei sale în actuala problemă a puilor de urs este: „Nu a răspuns la telefon. Apoi, a revenit, a spus că nu e atribuția ei și că oricum e weekend și nu are oameni să se ocupe.” Ministra Mediului are 31 de ani.)

De la acea întâlnire îmi amintesc cel mai bine că nu se gândise nimeni din organizatori să pună apă pe masa de discuții, așa încât noi, mesenii, ne ridicam periodic ca să mergem la baie, să ne umplem sticlele aduse de-acasă.

Nu-i problemă, e eco, dar spune oarece despre capul organizatorilor. Altă amintire amară de atunci e foaia pe care am întâlnit-o la ditamai intrarea în Parlamentul României; de-asta am și pozat-o, de amar. O coală - („ministerială” îi zicea generația mea când era la școală) - A4, încopciată și împlasticată (capsele ruginiseră între timp), vărsată la imprimantă și lipită cu scotch de un băț de fier tip coadă de mătură. Ansamblul ăsta era singurul obiect de semnalistică întru orientarea vizitatorilor la intrarea în forul legislativ suprem al unei țări, simultan și clădire istorică prin… istoria ei.

Cine mă cunoaște puțintel știe că da, în orice situație, eu mă opresc în aceste amănunte și semne mult mai mult decât în ceea ce se anunță a fi miezul problemei, oricare ar fi problema. Cine-a zis că diavolul stă în detalii a zis ce trebuie, zic eu.

Întâlnirea s-a desfășurat oarecumva bine și s-a încheiat promițător. Nu mai menționez (ei, cum să nu!) câteva apostrofări pe care le-am primit în timpul întâlnirii de la un neterminat de primar de sector al Bucureștiului, foarte distractiv îmbrăcat, gen nuntă de parveniți și cu tupeu în toate buzunarele. Dintotdeauna m-au fascinat aroganța și obrăznicia pe care o capătă instantaneu proștii când se cocoață într-o poziție de putere. Primarul ăsta ne întrerupea cronic și ne tot explica ce nu-i bine la ce zicem noi, diverse. Câțiva colegi ai mei din țară îi tot explicau politicos că nu-i așa, că-i invers. Eu, probabil obosită de obrăznicia domnului, dar și mai mult de pantalonii lui strânși pe trup și terminați într-o pereche de pantofi cu vârf ascuțit și degradeuri tip parchet melaminat foarte ieftin, i-am spus direct că nu are cunoștințe despre subiect, nu e pregătit și că-l rog frumos, dacă vrea să ajungem la un rezultat, să asculte ce spunem, că noi știm, suntem din domeniul ăsta, el nu-i. Cu alte cuvinte, că nu putem găsi soluții cu premisele greșite, asta era toată problema. Tot politicos de tot i-am zis, dar ferm și clar. S-a enervat indisolubil, s-a ridicat de la masă și-a plecat. Mult mai rău a fost ce s-a întâmplat după această întâlnire, care - ca toate - trebuia să fie prima dintr-o serie lungă, la capătul căreia să rezolvăm problema și s-o punem cocardă la pieptul USR, presupun.

Așadar: s-a creat un grup de WhatsApp numit impropriu și suficient grup de lucru. Dacă aș avea câte-un donator recurent pentru fiecare grup de lucru în care am fost de-a lungul anilor și în care nu s-a lucrat nimic, niciodată, TAC.social ar avea bugetul anual asigurat.

Da, cred că proprietatea termenilor e altă boală cronică a noastră, a românilor. Lătrăm neascultând și-i zicem comunicare, ne comunicăm frustrarea personală și ideile răzlețe

și-i zicem „grup de lucru”, scriem declarații de intenție și le zicem strategie etc.

Bun, și în acest grup de lucru, coordonatoarea discuțiilor era doamna X, tot de la USR, aparent specialistă în comunicare și-n ceva agrozoo - uit ce - consilieră cu rang înalt la nu știu care primărie bucureșteană și consilier în management la parlament. Azi-mâine o văd ministră, vă asigur, că avea ambâț și soiul acela de înfiptoșenie care se confundă ușor la noi cu competența. Mai erau câteva zile până la 1 martie. Doamna ne-a propus să ne mobilizăm național și să împărțim în toate orașele țării mărțișoare cu un mesaj despre sterilizarea câinilor. S-a lăsat o tăcere asurzitoare în grup, chiar și-acum mă îneacă râsul când mă gândesc la ce-o fi fost în mințile fiecăruia din noi - oameni obosiți, dar zdraveni la cap - la auzul acestei acțiuni strategice naționale propusă de strategul șef al acțiunii. Zic „mă gândesc” fiindcă tăcerea a fost cum vă zic, asurzitoare, nu știu, de fapt, ce-au gândit colegii mei din țară. Definitivă a devenit tăcerea la următoarea solicitare a doamnei strateg, anume să-i trimită fiecare ONG din grupul „de lucru” inventarul propriilor materiale de comunicare: câți fluturași, câte pliante are fiecare, urmând ca doamna să facă habar n-am ce cu acest inventar. Cred că așa citise domnia sa pe undeva, că la campanie de comunicare pornești cu inventarul de materiale care să comunice. Nu cred că citise despre cât e de anapoda și nepotrivit ca un partid să ceară câtorva ONG-uri, indiferent de scop, inventarul a ce au prin sertare, dar mă opresc aici. Ca toate celelalte grupuri de lucru de care vă spuneam că nu lucrează nimic, și ăsta s-a fâsâit.

Abia acum ajung la cum a fost la ultimul grup de lucru. Organizare impecabilă. Metodă de înscriere simplă, răspuns rapid, confirmare, indicații clare și prietenoase de ajungere, apă pe masă, materiale de lucru pregătite pentru toți. Un deputat punctual, foarte prietenos, care-a dat mâna cu absolut toți, cred că era în prag de leșin pe la jumătatea strânsului de mâini. Zâmbitor permanent, politicos, asertiv, ferm când a fost cazul. L-am rugat frumos să nu plece din țară, a zis că a plecat o dată și s-a întors să mai încerce. Asta m-a doborât, prevăd viitorul de nu vă spun. O să plece.

Ce m-a înspăimântat e că jumătate din discuție a fost despre ce și mai ales cum să punem în lege ca să blocăm firmele deghizate în ONG-uri, cele care fac anual milioane de euro din omorât câini, cu concursul larg al unor oameni politici și structuri naționale (primării locale, ANSVSA, DSV-uri). Nu pun eu coada la prună zicând asta, dar zic să fie scris: legile nu se fac ca să împiedice de la orice pe un grupuscul mafiot, ci ca să sprijine, să ajute prin normare și să ne civilizeze pe toți.

Și tocmai străduința - asumată și explicitată - de a bloca ceva și pe cineva printr-o lege dă măsura dezastrului și a disperării noastre. Asta, deci, vreau să-i scriu aici deputatului Andrei Baciu și tuturor oamenilor cinstiți din areal, locuitori ai Parlamentului României și ai partidelor domniilor lor: îmbunătățim legea acum, foarte bine, oricând e loc de mai bine. Dar legea câinilor e suficient de bună și așa cum e, de zeci de ani. Dacă am fi aplicat un sfert din ea, noi, cei din domeniul ăsta, am fi fost acum, vara, în câte-o vacanță scurtă și îndestulată, urmând să ne întoarcem voioși la serviciu, să ne ocupăm cu ce se ocupă fiecare la serviciul lui: treburi serioase de rezolvat, mici sincope, sarcini mai așa sau mai așa, viață.

Noi, nu. Fiindcă legile bunăstării animalelor nu se comunică, nu se impun, nu se aplică, nu se respectă, noi mergem la serviciu în fiecare zi să rezolvăm sau să spunem oamenilor că nu putem rezolva: câini spânzurați, aruncați, otrăviți, împachetați de vii, tragedii umane, traume sociale adânci, aberații, nedreptăți buboase, furturi, corupție cu puroi, lipsă de fonduri, lipsă de informație, lipsă de educație, interese, sfidare, batjocură, disperare, plâns, depresie, nevroză, colică biliară și hepatică, animale umilite, chinuite, însetate, bătute, arse de vii în încineratoare private și bani mulți, cu milioanele de euro în conturile câtorva ticăloși. Protejați direct din Parlamentul României și din imediata lui apropiere.

Dar, măcar s-a lucrat în grupul de lucru, cu asta m-am întors. Cu mulțumirea că am trăit s-o văd și pe-asta, un grup de lucru care lucrează. Nu s-a înaintat mult, nu s-a lucrat cu spor, era imposibil: după zeci de ani în care cei care știu ce să spună au vorbit cu surzi sfidători, acești oameni care știu ce vorbesc și ce trebuie făcut sunt nevorbiți, frustrați, n-au speranță și nu mai au răbdare. După zeci de ani în care răul s-a întins și a căpătat forme infinite, o soluție bună gândită pentru Găgești nu se potrivește la Fetești. Aici fură unii într-un fel, dincolo omoară alții, în alt fel. Într-un loc, primarul e bun dar prost, mai încolo primarul e o pramatie isteață și tot așa. Cu zero autoritate de management cinstit și tot zero bună credință din partea celor care trebuie să păzească legea, alături de indiferența suficientă a breslei veterinare, nici o soluție nu se va potrivi perfect în haosul generalizat și asta-i una din cele mai mari probleme: cârpești într-o parte, pocnește pe cealaltă. Oprești hoțul azi, el e bine păzit, te va fura și mâine.

Speranța mea e ieftină, muncitorească, dar e. E speranța că, fiind mulți, când cade unul dintre noi (de oboseală, de scârbă, de nevroză, de deznădejde) sunt ceilalți care vor fi acolo. Când va răguși unul, vor striga ceilalți. Fiindcă și câinii sunt mulți și pentru că ei merită.

Până atunci, cum eu n-am o părere bună despre concepte superflue ca speranță, credință și altele din această gamă, vă rog frumos să participați la dezbaterea asta, care e deschisă oricui, de oriunde. Iată cum:

(Mesajul inițiativei Respect pentru animale:)

Vrei să te implici și tu?

Trimite-ne ideile tale pe respectpentruanimale.ro

Scrie-ne pe WhatsApp la 0743 700 804 – suntem aici pentru orice problemă sau propunere.

Respect pentru animale este un proiect civic și legislativ care își propune să identifice problemele reale din teren, să adune propuneri concrete și să construiască legi care chiar funcționează.

Donează recurent bani de drumuri