În ziua bună de 28 martie 2021, a avut loc premiera documentarului „Natura umană”. Nici patru săptămâni mai târziu, filmul a depășit 100.000 de vizionări. Imediat după premieră, producătorii și câțiva din participanții la filmări au oferit două ore și jumătate de Q&A.
Cât de umani suntem?
Documentar unic în România, „Natura umană” educă; arată și explică limpede relația pe care românul o are cu animalele și mediul înconjurător, dar și cu alimentația și ideile (pre)concepute care vin odată cu ea.
Când cumpărăm de-ale gurii, adeseori vedem scris pe diferite produse de origine animală verzi și uscate ca: „pui fericit”, „lapte de la văcuțe vesele” ori imagini nenaturale cu un curcan vesel (și nu oricum, da' cu bavetă!), desenat pe fundul unui tir încărcat cu animale moarte, înghețate. Asta e irealitatea care ni se povestește de zeci de ani, într-un ambalaj colorat, cu scris îngrijit. Producătorii filmului, Diana Musca și Eduard Nistru, și-au ros din timp și sănătate psihică să dezaburească minți și să picteze realitatea așa cum e ea, violentă, grosolană, vie.
Abia la ceva timp după ce am văzut filmul, am găsit un interviu, în care Edi și Diana vorbesc despre frumosul și grotescul din timpul filmărilor. Oameni blânzi, abatoare, copii dezmierdând animale îngrozite, târguri de miei, sânge. În tot amarul adunat, Edi a găsit un gând dulce, anume faptul că documentarul va ajuta oamenii „să se apropie mai mult de animale, de sine și să facă o schimbare”. Am încredere că schimbările mari încep cu gesturi cât de mărunte, de la fiecare dintre noi.
TAC. pe sticlă
Anca Georgescu a fost și ea invitată să vorbească despre animalele de companie, câini și pisici, în prima parte a documentarului. Cu zâmbet cald, Anca a vorbit (încă o dată) despre bubele supurânde ale României, câinii și pisicile fără om ori cu om neștiutor.
Deși sterilizarea animalelor de companie trăiește cu titlu de lege în România de-o bucată bună de timp, prea puțini o iau în calcul pentru binele câinilor și pisicilor proprii sau a celor de pe stradă. Nici adopțiile nu sunt făcute cum trebuie, în sensul că... nu se fac. Prea mulți oameni preferă să cumpere un câine sau o pisică „de rasă”, în timp ce adăposturile gem de pline ce sunt de amărâți. Unde mai pui că se adoptă fără acte animale bolnave. Dar pentru asta poate voi scrie un articol întreg, cu altă ocazie.
De-asta trebuie să vorbim despre sterilizare, să împărțim cu lumea ce știm mai bun, să ajutăm animalele singure și să nu mai întoarcem privirea de la durerea lor. Durerea lor e a noastră.
Animalele sunt prieteni
Închei cu un îndemn, de fapt, două. Primul ar fi, dacă n-ați făcut asta deja, să vă faceți curaj să vedeți documentarul, oricât v-ar fi de greu. Să-l urmăriți nu doar cu ochii, ci și cu mintea și inima deschise, și să învățați. Al doilea, priviți cu adevărat în ochii animalelor, să vedeți puritatea lor și mizeria noastră.
Iar dacă doriți să sprijiniți echipa de producție a filmului, puteți deveni Patreon-ul ei, pentru recuperarea cheltuielilor de până acum, dar și pentru munca viitoare. Nici Eduard, nici Diana nu se opresc aici. Din #solidaritate, TAC.social donează... Naturii umane lunar, de mai bine de un an. Și nu ne pare rău deloc.
Citiți și „Te simți mai bine când mănânci un pui fericit?”, de Bogdan Stoica.